O anchetă a procurorilor italieni care dă emoții în lumea tenisului scoate la iveală conversații privind aranjarea rezultatelor, contra unor sume de până la 50.000 de euro. Daniele Bracciali și Potito Starace sunt bănuiți de parchetul din Cremona că ar fi acceptat bani pentru a truca meciuri, iar în stenogramele publicate pe site-ul losport24.com și în cotidianul Corrierre Dello Sport apare și numele lui Andrei Pavel.
Rețeaua încerca „racolarea” lui Andrei Pavel
Într-o conversație din anul 2007, purtată între Manilo Bruni, un contabil care conducea rețeaua, și Enrico Sganzerla, un intermediar, se arată că cei doi doreau coruperea lui Pavel: „Sigur se cunoaște cu Pavel. E de ajuns să-i zici să ia primul set și după aceea să-l lase să câștige. Tu acum sună-l pe Bracciali sau pe Goro (Roberto Gorretti, un fotbalist de la Perugia care convingea tenismenii să trucheze meciurile)„. Căpitanul naționalei de Cupa Davis și cel mai bun jucător român de după 1990 a jucat cu Danielle Bracciali în 2007, la Rotterdam, iar Andrei s-a impus cu 6-1, 6-1.
Daniele Bracciali în timpul unei partide de tenis
Blaturile se făceau pe Skype: 50.000 de euro pentru un set
Într-o altă convorbire pe Skype, Bracciali, în prezent component al echipei de Cupa Davis a Italiei, primește indicații de la o persoană cum să procedeze pentru cedarea unui meci din cadrul turneului de la Newport, din iulie 2007: „Putem încerca mâine 50 (n.r. – 50.000 de euro), dar este important ca tu să câștigi primul set. Dacă doriți, data viitoare putem încerca să obținem mai mult”. Jucătorul italian a răspuns: „Este important să-mi cunosc adversarul. Poate am putea să vorbim cu el și să fim siguri că voi câștiga primul set”. Cu câteva luni mai târziu, Bracciali a fost „trimis” după Simone Bolelli, iar tenismenul anunța triumfal că a „rezolvat cu Potito Starace”
Bracciali a ocupat locul 49 ATP la simplu, în 2006, iar la dublu este unul dintre sportivii de top. În ultimii cinci ani, Bracciali a fost una dintre fețele familiare la BRD Năstase-Țiriac Trophy, pe tabloul de dublu, pe care l-a și câștigat în 2011, alături de Potito Starace.
O altă conversație s-a derulat între Starace (fost număr 27 ATP, actual 156 ATP) și un bookmaker din Pescara, în 2011, când tenismanul italian trebuia să dispute finala turneului de la Casablanca, pariorul evocând „garanții” în cazul unei înfrângeri.
În ianuarie 2008, Starace și Braccialli au fost suspendați pentru șase, respectiv trei luni, ca urmare a unor pariuri făcute pe jocuri în care nu erau implicați.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER